MAREA PERFORMANTA a lui Porumboiu
Aseara, echipa FC Vaslui a realizat o performanta de exceptie. A participatin grupele Europa League, mare realizare a acestui club de fotbal, fie si doar prin aceasta. Ca nu prinde primavara Europeana, si tot este important. Oricum, oamenii lui Adrian Porumboiu au insemnat pe harta Europei culorile clubului, dar si prezenta absolut onoranta a vasluienilor pentru care, unii concetateni par a nu intelege reala dimensiune. Am fost la toate meciurile de acasa din acest tur de campionat. Am trait pentru echipa aceasta fiecare faza, fiecare reusita, fiecare ratare, ca fost sportiv de performanta, ca om de presa, ca spectator intr-o tribuna oficiala, deci linistita. Uneori am fost dezamagit dar cel mai adesea m-am incarcat nervos si moral prin performanta in iarba, baza mandriei locale. Fac parte dintre aceia care au luptat pentru marea performanta in propria-mi viata. Am, astfel, afinitati cu finantatorul echipei care reuseste SA FACA acest ceva unic (si cred, irepetabil) pentru concetatenii acestui judet. Fotbalul, ca fenomen social, adica pana la urma, mobilizator al oamenilor dimprejur care n-au prea multe prilejuri (de asemenea) spectacole grandioase. Cele aproape 20 de meciuri (cu tot cu cupele europene) intr-un an ar fi indestulatoare pentru localnici. Spectacolul (ce repriza I au facut cu Galatiul, !) este dublat insa, de performanta adevarata. Poate sti cineva cat de mari sunt eforturile de pregatire, risipa de suflet sau eforturile financiare ? Si pentru ce ? … s-ar intreba omul de rand. Dar Porumboiu al nostru nu este om de rand si iata de ce: a) Ca jucator (il stiu de atatia ani, nu ?) avea personalitatea mijlocasului de vocatie (in ce curse-l punea pe aripioara Sandu !), b) ca arbitru a reprezentat sportul romanesc in atatea competitii si campionate mondiale (cand si cine-l va mai putea egala ?), c) ca economist si om de afaceri se dovedeste UNIC. Indraznet, orientat, mereu informat, pe faza, cu grija pentru propria imagine (intotdeauna) Adrian s-a impus ca mare personalitate a tarii. {i nu pentru ca a devenit bogat ci pentru calitatile sale. Acum, a fost randul FOTBALULUI pe care-l slujeste cum stie el mai bine: insetat de performanta, navalnic in expresii, lipsit de ranchiuna, drept cu altii si exact, foarte exact cu echipa lui. Esentialul e ca echipa lui a realizat performante de exceptie, fara implicatii in scandaluri, farafastacuri, fara foloase necuvenite. E o echipa mare chiar daca au pierdut la Zurich cu 2-0, dupa ghinioane exceptionale (Sanmartean si portarul). Cunoscandu-i mai toate laturile caracterului (acum, cand nu suntem in cele mai bune relatii umane), stiind ce inseamna MAREA PERFORMANTA (ca om, ca sportiv, ca intreprinzator, etc.) nu pot fi decat foarte mandru de Adrian Porumboiu. Cred ca se va spune si la Vaslui ceva de genul: cutare era primar, presedinte, deputat … pe vremea lui Porumboiu. Cu toata satisfactia am asternut aceste randuri, in numele vasluienilor adevarati. Bravo, Adriane ! Erata Domnul prof. Virgiliu Z. Teodorescu din Bucuresti a devenit prietenul nostru tocmai pentru ca este un adevarat prieten al adevarului. Domnia sa corecteaza cam prea suparat, eroarea noastra din numarul trecut din editorial, in legatura cu nasterea lui Nicolae Iorga. Poate, „toate lucrarile carefac referinta la biografia sa consemneaza data nasterii la 5/17 iunie 1871”. Si celelalte observatii ni le insusim domnule Virgiliu, si va asteptam cu placere colaborarile viitoare.


















