SCRASNET SI REVOLTA … strigate !
De doua saptamani, odata cu inserarea se aude foarte bine si la Vaslui „rugamintea” protestatarilor: Jos Basescu ! Ca o sudalma din opera lui Rebreanu care-si loveste boii peste bot si le striga nemultumit: „sa nu fii boier ca te-a luat dracu”. Cei din centru nu si-au adus statii sau gigafoane, dar striga din toti bojogii … mai ales spre partea de camp din laturea municipiului ! Altfel spus, se cam striga in vant pentru ca pana acum nimeni nu i-a bagat in seama.
Se protesteaza avan si la Vaslui, deci ! Ca peste tot in tara (adica in marile orase) miscarea strict vocala nu apare ca o amenintare la omul – presedinte care propovaduia intoarcerea la poporul care astazi l-ar cam sfasia. Poate de asta n-are indrazneala sa iasa in public adica sa repete baile de multime …
Parerea mea e ca Basescu nu mai poate re-aduna simpatia populara ca in 2004 la primul sau mandat, dupa ce a fraudat si alegerile din 2009. E jos, jos tare, daca nu chiar la pamant !
Paradoxul e ca oricare ar fi fost in locul lui, tot aici ar fi ajuns. Scopul editorialelor mele de atatia ani (cel mai longeviv editorialist din tara) a fost dintotdeauna sa prezint starea judetului, nu a natiunii. Dar protestele astea fara sfarsit cu numitorul comun jos ocarmuirea merita semnalizate, mai ales ca cetateanul din Ivanesti, Rugoasa, Draxeni etc. nici nu poate striga, in fata cui ?, ca pe nevasta o bate si fara strigate. Dar isi opreste din frica fata de jandari sudalma scrasnita pentru situatia lui mizera. Poate pentru ca e constient ca in caz de foamete generala tot taranul moare ultimul de foame (ca un bors cu stir mai gaseste el).
Deci in piata civica din Vaslui seara de seara se aduna oamenii ca la butelii odinioara, mai trag un fum dintr-o tigara, mai un gat de bautura, mai picioare inghetate, mai o intalnire cu un prieten … mai buna supraveghere ale celor cu ochi albastri !
Stiti ce ma mir ? Cu un aparat politienesc asa de bine pus la punct cum de mai continua revolta, pardon, protestul … Si la adresa … presedintelui – jucator !!
In discursul – conferinta de presa preluata de mai toate televiziunile, presedintele Basescu (fost deputat de Vaslui) a spus printre altele ca „poporul roman este acolo unde trebuie…” Oarecum tendentios, spun eu; adica in strada, in piata Universitatii, in cele mai importante locuri din tara pentru a protesta … !
Interventia radio – televizata de miercuri, 25 ianuarie, dupa ora 18:15, va linisti populatia Romaniei ? „Profesia de comandant de nava” ii va asigura lui Traian Basescu calitatea de a reuni intr-un singur gand o lume flamanda si dezlantuita ?
In judetul Vaslui e inca liniste. Inter arma silaent musae, adica in razboi tac muzele. Ar fi bine sa putem trai in linistea muncii si creatiei, chiar cu gafele fostului deputat.
De ce sa nu avem sperantele cele mai mari ?


















